alpha running club
Ploieștiul începe să alerge: alPHa Running Club lansează mișcarea comunitară de alergare pe 7 martie
Ploiești, 7 martie 2026 – Clubul Sportiv alPHa Prahova lansează oficial alPHa Running Club, o mișcare de alergare deschisă tuturor locuitorilor din Ploiești și județul Prahova, dedicată promovării mișcării, sănătății și participării comunitare la sport.
alPHa Running Club propune un format accesibil și incluziv de alergare recreativă, în care copiii, părinții și adulții pot alerga împreună, indiferent de nivelul de pregătire. Inițiativa urmărește să transforme alergarea într-un obicei social și într-un instrument de sănătate publică la nivel local.
Evenimentele de alergare alPHa Running Club vor avea loc săptămânal, în Ploiești și în alte localități din Prahova, fiind deschise tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de experiență. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere online:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe-Bd0FCktxOJvtE3GyIxq0BHRX_TkdmsIKEL7PcxUd0NrVoQ/viewform
Calendarul anual al mișcării va culmina, de două ori pe an, cu două evenimente majore de alergare în Ploiești și în Prahova, organizate sub formă de competiții de cross și alergare de șosea, dedicate alergătorilor amatori și comunității largi.
„Ne dorim ca tot mai mulți oameni să facă mișcare constant, nu ocazional. Prin alPHa Running Club construim o comunitate activă, în care alergarea devine un obicei săptămânal și o bucurie împărtășită. Participarea este deschisă și gratuită pentru toți cei care vor să înceapă sau să continue să alerge”, a declarat Ionuț Urzeală, directorul CS alPHa Prahova.
Prin această inițiativă, CS alPHa Prahova urmărește creșterea participării populației la activitate fizică și dezvoltarea unei culturi locale a mișcării, în care sportul devine parte din viața cotidiană a comunității.
